marți, 23 ianuarie 2007

Life was easy when it was boring

Am timp!

Duminica am gatit 3 feluri de mancare plus salata si prajitura, am mers la karate si am dormit de pranz si tot mi-a mai ramas timp de niste scrabble si un film.

Ma uit in oglinda si ma intreb daca m-au schimbat la vama cu o versiune imbunatatita cu doua procesoare si patru maini.
Ani de zile am gafait intre douazeci de treburi, mi-am luat micul dejun in timp ce citeam ziarele, imbracam copiii, vorbeam la telefon si ma incheiam la sireturi.

Nu inteleg exact de unde vine timpul asta - lucrez 8 ore mai petrec una si jumatate pe drumuri si cu toate astea mai ramane ceva. O parte vine de la sculatul mai devreme (culmea e ca acum un an aveam un contract la o institutie a statului roman si mi se parea monstruos sa ma scol la ora la care acum zburd) si de la faptul ca am plasat in mod comod nebunia matinala in curtea vecinului de camera (plec inainte sa se scoale copiii), o alta de la lipsa televizorului si a diferitelor delicii ale vietii de bloc, dar cea mai mare parte vine de la linistea pe care am gasit-o aici.

Nu e propriu zis vorba de timp, ci de disponibilitate. Sa fac un cozonac nu mi se mai pare o misiune imposibila, asa ca pur si simplu il fac si atunci timpul petrecut cu el nu mai este timp pierdut.

Probabil ca peste vreun an o sa imi pierd din nou din entuziasm, dar acum pot sa ma bucur de timpul regasit.

Niciun comentariu: