22 de ore pana la avionul spre Romania.
Emotii.
Nu stiu ce o sa gasesc, dar mi-e teama ca, asa cum spunea cineva ieri, singurul lucru cunoscut vor fii parintii. Atat cat vor fii si ei. Restul o sa mi se para din alt film. Cel mai probabil o comedie absurda.
In trei ani aici am invata multe. Cele mai multe au fost despre mine.
Sper sa am timp sa scriu aici ce voi invata mergand in sens invers.
duminică, 24 mai 2009
vineri, 6 aprilie 2007
Povesti nomade
Strabunicul lui K a venit din Romania pe la 1907. Era tanar, frumos si socialist. Si-a facut un rost undeva prin Quebec si cand Romania a devenit de voie de nevoie comunista, s-a hotarat sa se intoarca. A vandut tot, si-a luat ramas bun de la copii, care au hotarat sa ramana aici, si s-a intors. Doar ca dupa cateva saptamani, in care si-a vizitat rudele s-a intors dandu-si seama ca nici Romania, nici socialismul nu erau ce credea el.
*****
N e aici de 20 de ani. Face curatenie la spital si ma priveste cu un zambet
superb nici asiatic, nici european. A fugit de comunism, de chinezi si de viata grea. Nu stia engleza cand a venit aici si chiar si acum vorbeste prost. A vrut sa invete engleza si sa mearga la scoala sa invete o meserie, dar a trebuit sa munceasca din greu ca sa isi ia o casa, apoi avea copii, copiii trebuiau sa mearga la scoala si cine mai poate sa invete cand vine de la munca ... Acum ii pare rau ca nu s-a dus la scoala. Dar copiii lui merg la scoli foarte bune si nu vor ajunge sa dea cu mopul.
*****
H a venit acum 40 de ani din Scotia. Era proaspat casatorit si avea 600 de dolari in buzunar. Hotarasera sa stea aici 6 luni si sa se hotarasca pe urma daca le place sau nu. Nu s-au hotarat nici acum.
*****
D e dintr-un sat din British Columbia. Ai lui au o livada imensa de meri. Muncesc mult dar nu sunt bogati. Cand au cules merele mi-a adus si mie un sac.
Y a venit din Iran in copilarie. Au stat in Toronto pana acum doi ani, dar au plecat pentru ca "prea se americanizase" acolo. Are cu 10 ani mai mult ca mine si cand o vad seara cand pleaca de la munca, ducandu'se la colegiu, simt ca fac prea putine.
*****
Pe A o aud in metrou povestind despre tara natala si mi se face parul maciuca. A venit din Afghanistan si imi dau seama cat de fericita sunt ca m-am nascut in Romania. Pune punctul pe i in cateva cuvinte: acolo nu e vorba de religie ci despre putere.
*****
D si A au tenit AMR-ul pe frigider. Vroiau sa stea aici cat sa obtina cetatenia si apoi sa se intoarca in Romania. Nu le placea aici, o societate prea consumista pentru gustul lor. Cand s-au incheiat cei trei ani, insa, nu s-au mai intors pentru ca acolo nu ar mai fii avut unde sa faca ceea ce le placea aici - unde sa te dai cu bicicleta sau sa mergi la bazin, unde sa-ti duci copilul la arte sau sa alergi de dimineata.
*****
AW e din nordul indepartat. Isi aduce aminte cum era lumina toata noaptea in toiul verii, si ce aurore frumoase straluceau pe cerul copilariei ei.
*****
C e filipineza. Fata ei s-a nascut aici si spera sa nu uite limba natala cand o sa mearga la gradinita.
*****
J e chinezoaica, dar s-a nascut aici. Dupa ce a murit bunica ei, nu au mai vorbit cantoneza, asa ca nu stie prea multe cuvinte.
*****
Cum spunea Radu Anton Roman despre Dobrogea - aici "e un loc unde ajungi, nu te nasti," si toata lumea are o poveste de spus, fie a lui, a bunicii sau a tatalui, o migratie lunga din celalalt colt al lumii, sau una scurta de la o ferma din imprejurimi. Toti sunt mandrii de faptul ca au venit de undeva, cum spunea K, venita din Montreal acum 30 de ani: ca sa pleci iti trebuie ceva in plus fata de cei din satul tau - o curiozitate, o dorinta de vedea altceva. sau poate in minus, pentru ca esti mai putin convins ca esti cel mai grozav decat toti pentru ca te-ai nascut in buricul pamantului.
*****
N e aici de 20 de ani. Face curatenie la spital si ma priveste cu un zambet
superb nici asiatic, nici european. A fugit de comunism, de chinezi si de viata grea. Nu stia engleza cand a venit aici si chiar si acum vorbeste prost. A vrut sa invete engleza si sa mearga la scoala sa invete o meserie, dar a trebuit sa munceasca din greu ca sa isi ia o casa, apoi avea copii, copiii trebuiau sa mearga la scoala si cine mai poate sa invete cand vine de la munca ... Acum ii pare rau ca nu s-a dus la scoala. Dar copiii lui merg la scoli foarte bune si nu vor ajunge sa dea cu mopul.
*****
H a venit acum 40 de ani din Scotia. Era proaspat casatorit si avea 600 de dolari in buzunar. Hotarasera sa stea aici 6 luni si sa se hotarasca pe urma daca le place sau nu. Nu s-au hotarat nici acum.
*****
D e dintr-un sat din British Columbia. Ai lui au o livada imensa de meri. Muncesc mult dar nu sunt bogati. Cand au cules merele mi-a adus si mie un sac.
Y a venit din Iran in copilarie. Au stat in Toronto pana acum doi ani, dar au plecat pentru ca "prea se americanizase" acolo. Are cu 10 ani mai mult ca mine si cand o vad seara cand pleaca de la munca, ducandu'se la colegiu, simt ca fac prea putine.
*****
Pe A o aud in metrou povestind despre tara natala si mi se face parul maciuca. A venit din Afghanistan si imi dau seama cat de fericita sunt ca m-am nascut in Romania. Pune punctul pe i in cateva cuvinte: acolo nu e vorba de religie ci despre putere.
*****
D si A au tenit AMR-ul pe frigider. Vroiau sa stea aici cat sa obtina cetatenia si apoi sa se intoarca in Romania. Nu le placea aici, o societate prea consumista pentru gustul lor. Cand s-au incheiat cei trei ani, insa, nu s-au mai intors pentru ca acolo nu ar mai fii avut unde sa faca ceea ce le placea aici - unde sa te dai cu bicicleta sau sa mergi la bazin, unde sa-ti duci copilul la arte sau sa alergi de dimineata.
*****
AW e din nordul indepartat. Isi aduce aminte cum era lumina toata noaptea in toiul verii, si ce aurore frumoase straluceau pe cerul copilariei ei.
*****
C e filipineza. Fata ei s-a nascut aici si spera sa nu uite limba natala cand o sa mearga la gradinita.
*****
J e chinezoaica, dar s-a nascut aici. Dupa ce a murit bunica ei, nu au mai vorbit cantoneza, asa ca nu stie prea multe cuvinte.
*****
Cum spunea Radu Anton Roman despre Dobrogea - aici "e un loc unde ajungi, nu te nasti," si toata lumea are o poveste de spus, fie a lui, a bunicii sau a tatalui, o migratie lunga din celalalt colt al lumii, sau una scurta de la o ferma din imprejurimi. Toti sunt mandrii de faptul ca au venit de undeva, cum spunea K, venita din Montreal acum 30 de ani: ca sa pleci iti trebuie ceva in plus fata de cei din satul tau - o curiozitate, o dorinta de vedea altceva. sau poate in minus, pentru ca esti mai putin convins ca esti cel mai grozav decat toti pentru ca te-ai nascut in buricul pamantului.
vineri, 2 martie 2007
The power of one
In '90 incepusem sa ma gandesc la facultate. Eram convinsa ca mi s-ar potrivi psihologia, suna bine, era noua pe piata si, ziceam eu, oricum dintotdeauna privisem oamenii prin sticla acvariului.
Intr-o zi, insa, am dat nas in nas cu neasteptatul. In cazul de fata neasteptatul a luat forma unui australian urat (aducea cu O'Shea del pe Animal Planet) atasat unui rucsac mare si jegos.
De trei ani era pe drumuri cu rucsacul in spate - vizita lumea - iar in vara respectiva vizita Europa de Est, proaspat deschisa.
Uau, ce putea fii mai frumos pentru unul care abia incepuse sa se iteasca de dupa cortina de fier?! (Pe vremea aceea credeam cu totii ca Europa tocmai se pregateste sa ne deschida usa larg - nu s-a deschis inca din pricina unor chichite birocratice, dar vine uite acusi.)
Booon, dar cum putea totusi un australian oarecare sa se plimbe langa prin Europa 3 ani de zile. Pana si eu puteam pricepe ca iti trebuie ceva bani pentru asta. Raspunsul a venit simplu - pai sunt programator si lucrez pe post de consultant cand se termina banii - daca sunt econom dintr-un contract de 6 luni, ma plimb un an.
Uau din nou, trai neneaca. Asta ma fac. Nu ca stiam ce e ala un programator si vazusem doar o data un HC (pentru pustime asta era un computer dinainte de vremea PC-urilor) dar nu era pornit.
Cu toate astea cele 5 minute cu australianul calator mi-au schimbat viata. Nu numai ca am ajuns programator dar nu imi pot imagina ceva care sa mi se potriveasca mai bine. Si intre timp am mai influentat si eu cativa oameni asa ca acum au aparut o gramada de programatori doar pentru ca un australian a vazut lumea.
Intr-o zi, insa, am dat nas in nas cu neasteptatul. In cazul de fata neasteptatul a luat forma unui australian urat (aducea cu O'Shea del pe Animal Planet) atasat unui rucsac mare si jegos.
De trei ani era pe drumuri cu rucsacul in spate - vizita lumea - iar in vara respectiva vizita Europa de Est, proaspat deschisa.
Uau, ce putea fii mai frumos pentru unul care abia incepuse sa se iteasca de dupa cortina de fier?! (Pe vremea aceea credeam cu totii ca Europa tocmai se pregateste sa ne deschida usa larg - nu s-a deschis inca din pricina unor chichite birocratice, dar vine uite acusi.)
Booon, dar cum putea totusi un australian oarecare sa se plimbe langa prin Europa 3 ani de zile. Pana si eu puteam pricepe ca iti trebuie ceva bani pentru asta. Raspunsul a venit simplu - pai sunt programator si lucrez pe post de consultant cand se termina banii - daca sunt econom dintr-un contract de 6 luni, ma plimb un an.
Uau din nou, trai neneaca. Asta ma fac. Nu ca stiam ce e ala un programator si vazusem doar o data un HC (pentru pustime asta era un computer dinainte de vremea PC-urilor) dar nu era pornit.
Cu toate astea cele 5 minute cu australianul calator mi-au schimbat viata. Nu numai ca am ajuns programator dar nu imi pot imagina ceva care sa mi se potriveasca mai bine. Si intre timp am mai influentat si eu cativa oameni asa ca acum au aparut o gramada de programatori doar pentru ca un australian a vazut lumea.
joi, 1 februarie 2007
Unu' cate unu se'arunca'n cap
E ca atunci cand dai sa te arunci in piscina dar nu stii cat e de adanca apa. Pare foarte cool sa te arunci in apa dar s-ar putea sa-ti spargi tartacuta.
Tocmai am zis da la un contract pe un an - misto, bine vazut, bine platit (vorba aia, cool) dar daca nu merge bine o sa ies cam cucuiata.
Si ma apuca amocul cand ma gandesc sa-mi dau demisia (niciodata nu mi-a fost usor sa fac asta) din locul meu dragut si caldut de la etajul 23.
1, 2, 3 SAR
Daca se aude un buf, inseamna ca m-am intors in square one.
Tocmai am zis da la un contract pe un an - misto, bine vazut, bine platit (vorba aia, cool) dar daca nu merge bine o sa ies cam cucuiata.
Si ma apuca amocul cand ma gandesc sa-mi dau demisia (niciodata nu mi-a fost usor sa fac asta) din locul meu dragut si caldut de la etajul 23.
1, 2, 3 SAR
Daca se aude un buf, inseamna ca m-am intors in square one.
marți, 23 ianuarie 2007
Life was easy when it was boring
Am timp!
Duminica am gatit 3 feluri de mancare plus salata si prajitura, am mers la karate si am dormit de pranz si tot mi-a mai ramas timp de niste scrabble si un film.
Ma uit in oglinda si ma intreb daca m-au schimbat la vama cu o versiune imbunatatita cu doua procesoare si patru maini.
Ani de zile am gafait intre douazeci de treburi, mi-am luat micul dejun in timp ce citeam ziarele, imbracam copiii, vorbeam la telefon si ma incheiam la sireturi.
Nu inteleg exact de unde vine timpul asta - lucrez 8 ore mai petrec una si jumatate pe drumuri si cu toate astea mai ramane ceva. O parte vine de la sculatul mai devreme (culmea e ca acum un an aveam un contract la o institutie a statului roman si mi se parea monstruos sa ma scol la ora la care acum zburd) si de la faptul ca am plasat in mod comod nebunia matinala in curtea vecinului de camera (plec inainte sa se scoale copiii), o alta de la lipsa televizorului si a diferitelor delicii ale vietii de bloc, dar cea mai mare parte vine de la linistea pe care am gasit-o aici.
Nu e propriu zis vorba de timp, ci de disponibilitate. Sa fac un cozonac nu mi se mai pare o misiune imposibila, asa ca pur si simplu il fac si atunci timpul petrecut cu el nu mai este timp pierdut.
Probabil ca peste vreun an o sa imi pierd din nou din entuziasm, dar acum pot sa ma bucur de timpul regasit.
Duminica am gatit 3 feluri de mancare plus salata si prajitura, am mers la karate si am dormit de pranz si tot mi-a mai ramas timp de niste scrabble si un film.
Ma uit in oglinda si ma intreb daca m-au schimbat la vama cu o versiune imbunatatita cu doua procesoare si patru maini.
Ani de zile am gafait intre douazeci de treburi, mi-am luat micul dejun in timp ce citeam ziarele, imbracam copiii, vorbeam la telefon si ma incheiam la sireturi.
Nu inteleg exact de unde vine timpul asta - lucrez 8 ore mai petrec una si jumatate pe drumuri si cu toate astea mai ramane ceva. O parte vine de la sculatul mai devreme (culmea e ca acum un an aveam un contract la o institutie a statului roman si mi se parea monstruos sa ma scol la ora la care acum zburd) si de la faptul ca am plasat in mod comod nebunia matinala in curtea vecinului de camera (plec inainte sa se scoale copiii), o alta de la lipsa televizorului si a diferitelor delicii ale vietii de bloc, dar cea mai mare parte vine de la linistea pe care am gasit-o aici.
Nu e propriu zis vorba de timp, ci de disponibilitate. Sa fac un cozonac nu mi se mai pare o misiune imposibila, asa ca pur si simplu il fac si atunci timpul petrecut cu el nu mai este timp pierdut.
Probabil ca peste vreun an o sa imi pierd din nou din entuziasm, dar acum pot sa ma bucur de timpul regasit.
luni, 8 ianuarie 2007
Back to School Blues
Mi-aduc aminte ca intotdeuna cand se termina vacanta de iarna imi venea sa ma ascund sub pat. Cu vancanta de vara era OK, era destul de lunga incat sa-mi fie dor de colegi, sa ma apuce plictiseala de stat acasa...
Dar iarna nu aveam nici un chef sa ma intorc la sculatul pe intuneric, clasa cu neoane, orele prea lungi cu pauze prea scurte pentru ca pana reuseai sa-ti pui toate hainele pe tine sa iesi afara se suna de intrare, sala de sport cu miros de praf si transpiratie si vesnicele guturaiuri. Doar gandul la povestile depsre "ce ne-a adus mosul" mai imi ridicau moralul, dar si asta dura putin.
Acum am dat de "back to school blues" in varianta parintilor - eu trebuie sa fac pachetele in fiecare zi iar Andrei se scoala cu un sfert de ora mai devreme - sfertul ala de ora de dimineata care face diferenta dintre o zi plina de energie si una cu ochii rosii si ingustati de la atata cascat.
Bleah, iar incepe scoala.
Dar iarna nu aveam nici un chef sa ma intorc la sculatul pe intuneric, clasa cu neoane, orele prea lungi cu pauze prea scurte pentru ca pana reuseai sa-ti pui toate hainele pe tine sa iesi afara se suna de intrare, sala de sport cu miros de praf si transpiratie si vesnicele guturaiuri. Doar gandul la povestile depsre "ce ne-a adus mosul" mai imi ridicau moralul, dar si asta dura putin.
Acum am dat de "back to school blues" in varianta parintilor - eu trebuie sa fac pachetele in fiecare zi iar Andrei se scoala cu un sfert de ora mai devreme - sfertul ala de ora de dimineata care face diferenta dintre o zi plina de energie si una cu ochii rosii si ingustati de la atata cascat.
Bleah, iar incepe scoala.
vineri, 22 decembrie 2006
17 ani
Azi serbam iar victoria,
Si indoiala se ascunde in gand,
Azi serbam iar victoria,
Moralul e un strut cu capul in pamant.
Te intreb daca vezi vreo schimbare
Ma intreb daca simti vreo schimbare,
Va intreb daca e vreo schimbare,
La oamenii din jur...
Peste un an vom avea primii adulti care nu au trait in comunism.
Si indoiala se ascunde in gand,
Azi serbam iar victoria,
Moralul e un strut cu capul in pamant.
Te intreb daca vezi vreo schimbare
Ma intreb daca simti vreo schimbare,
Va intreb daca e vreo schimbare,
La oamenii din jur...
Peste un an vom avea primii adulti care nu au trait in comunism.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
